se deschide într-o fereastră nouă
Membrii formației Mumford & Sons sunt fotografiați interpretând pe scenă în fața magazinului Apple Battersea în Londra.
Descarcă imaginea
Pe 13 martie, Apple a inițiat celebrarea aniversării de 50 de ani cu un spectacol special susținut de Alicia Keys, artistă și producătoare, deținătoare a 17 premii Grammy, la Apple Grand Central în New York City. Keys a susținut un spectacol incredibil pe treptele emblematice ale locației, care a inclus melodiile sale cunoscute. iPhone 17 Pro a insuflat energie și intimitate evenimentului.
Pe parcursul lunii, compania sărbătorește acest moment important în întreaga lume. Fiecare eveniment evidențiază creativitatea și ingeniozitatea umană în acțiune și prezintă lucrurile remarcabile pe care oamenii le pot face dacă au la dispoziție produsele Apple potrivite.

Apple Battersea, Londra

Nia Archives are la activ mai multe premii ca DJ, producătoare, cântăreață și compozitoare. S-a născut în Bradford și în prezent este stabilită în Londra. În 2022 a fost desemnată artistul „Up Next” din Regatul Unit în Apple Music, iar de atunci a rămas în prim-plan pe scena muzicii jungle recent reanimată. Un utilizator pasionat Logic Pro, Nia a creat remixuri pentru artiști precum Jorja Smith, PinkPantheress, Jamie xx și Fred again.
Formată în 2007 în Londra, Mumford & Sons a câștigat mai multe premii, printre care și titlul Albumul anului la Premiile Grammy și Premiile BRIT. În 2012, albumul Babel al formației de muzică folk rock a devenit albumul cu cele mai rapide vânzări al deceniului. Recent, trupa s-a reunit în Los Angeles cu Zane Lowe de la Apple Music pentru a împărtăși povești despre al șaselea lor album de studio lansat recent, Prizefighter, care a urcat pe locul 1 în clasamentul albumelor din Regatul Unit.
Vedere a scenei din fața magazinului Apple Battersea din Londra, pe care au interpretat Mumford & Sons.
Mumford & Sons susțin un spectacol la Apple Battersea în Londra pentru a celebra a cincizecea aniversare Apple.
Marcus Mumford este fotografiat interpretând și cântând la chitară la Apple Battersea în Londra.
Marcus Mumford din formația Mumford & Sons, pe scenă la Apple Battersea în Londra.
Muzicieni fotografiați în timpul spectacolului împreună cu Mumford & Sons la Apple Battersea în Londra.
Fotografie a scenei care prezintă formația Mumford & Sons susținând un spectacol la Apple Battersea în Londra.
Fotografie a mulțimii adunate la concertul Mumford & Sons care prezintă clădirea Apple Battersea în Londra.
Nia Archives este fotografiată susținând un spectacol ca DJ la Apple Battersea în Londra.
Nia Archives susține un spectacol ca DJ la Apple Battersea în Londra în cadrul festivității.

Apple Taikoo Li Chengdu, China

Chris Lee, o figură reprezentativă pentru cultura pop chineză, este o artistă care nu se teme să experimenteze. În calitate de solistă, compozitoare și actriță, a adus contribuții importante industriei divertismentului, câștigând peste 260 de premii muzicale, în țară și internațional. Cunoscută pentru faptul că îmbină genurile pop, electronic și alternativ, Lee a lansat mai multe albume de platină, însoțite de proiecte vizuale și concepte de scenă impresionante.
De-a lungul unei cariere de 20 de ani, Lee a rămas fidelă rădăcinilor ei artistice. Încă de la început, a spus că și-a găsit inspirația creativă în campania emblematică Apple „Gândește diferit”, o influență care s-a regăsit în amprenta muzicală inovatoare, prezența de scenă dinamică și aspectul futurist. Astăzi, reprezintă o figură emblematică în muzică, modă și arte.
Chris Lee și echipa sa de dansatori pe o scenă de lângă Apple Taikoo Li Chengdu în China.
Chris Lee susține un spectacol la Apple Taikoo Li Chengdu în onoarea celei de-a cincizecea aniversări Apple.
Chris Lee susținând un spectacol într-un nor de fum la Apple Taikoo Li Chengdu în China.
Dansatori în costume albe formează o piramidă, cu Chris Lee cântând în vârful piramidei la Apple Taikoo Li Chengdu în China.
Dansatori cu măști de culoare portocaliu cu roșu în cadrul unui spectacol la Apple Taikoo Li Chengdu în China.
Tim Cook face un selfie cu Chris Lee și dansatori în costume albe și roșii la Apple Taikoo Li Chengdu în China.
Tim Cook face un selfie cu Chris Lee și dansatorii ei la Apple Taikoo Li Chengdu.

Apple Grand Central, New York

O artistă care depășește barierele genului și timpului, Alicia Keys întruchipează perfect performanța, talentul pentru producție, spiritul narativ și inovația. Având o experiență de mai multe decenii în industrie, Keys a gândit întotdeauna diferit.
Keys a devenit unul dintre primii artiști care și-a lansat catalogul în Audio spațial pe Apple Music și a fost artistul principal într-un spectacol Apple Music Live. În 2024, Alicia Keys: Rehearsal Room a fost printre primele experiențe Apple Immersive pentru Apple Vision Pro, oferindu-le fanilor o perspectivă unică asupra procesului ei creativ în timpul unei sesiuni intime de repetiții.
Alicia Keys cântă la pian pe scena Apple Grand Central, înconjurată de alți soliști.
Alicia Keys dă startul celebrării a 50 de ani de Apple cu un spectacol live pe treptele emblematice de la Apple Grand Central.
Clienții ocupă piața din fața Apple Grand Central.
Clienții ocupă piața din fața Apple Grand Central pentru un eveniment special pe 13 martie.
Alicia Keys este așezată la pian în timp ce susține un spectacol la Apple Grand Central.
O imagine cu mulțimea aclamând și înregistrând spectacolul Aliciei Keys.
O imagine de la distanță cu Alicia Keys cântând pe treptele locației.
O imagine de la distanță cu Alicia Keys cântând pe treptele locației.
Tim Cook face cu mâna în timp ce stă pe scenă lângă Alicia Keys.
Tim Cook și Alicia Keys salută publicul la celebrarea aniversării a 50 de ani de Apple în New York.

Apple Carnegie Library; Washington, D.C.

În 2022, Troy Kotsur a devenit primul actor de gen masculin cu deficiență de auz care a câștigat un Premiu Oscar pentru rolul său din filmul Apple Original CODA. Astăzi, face parte din distribuția Foundation pe Apple TV. În 24 martie, Kotsur a urcat pe scenă la Apple Carnegie Library în Washington, D.C. împreună cu Roberta Cordano, prima femeie cu deficiență de auz care a ajuns președinte al Universității Gallaudet, pentru o discuție cu Sarah Herrlinger de la Apple cu privire la moștenirea și viitorul conceptului „Deaf creativity”. În urma discuției, Haben Girma, apărătoare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, a împărtășit modul în care tehnologia Apple a ajutat-o să devină prima absolventă cu deficiență de auz și de vedere a Facultății de Drept din cadrul Universității Harvard și să cunoască persoane noi în cele mai esențiale moduri.
Pe parcursul serii, sute de militanți pentru dreptul la accesibilitate, artiști, lideri și parteneri s-au reunit pentru a reflecta asupra impactului pe care îl are tehnologia atunci când este accesibilă tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități: un Apple Watch care urmărește de câte ori este împins scaunul cu rotile, un iPhone care vorbește, un iPad care este adaptat la toate tipurile de cursanți sau un Mac care integrează perfect o gamă largă de tehnologii de asistare. Participanți dintr-o varietate de comunități de persoane cu dizabilități au reflectat asupra modului în care și-au lansat carierele artistice, au pus bazele unor afaceri și și-au făcut auzită vocea datorită caracteristicilor de accesibilitate de la Apple, care le-au oferit capacitățile necesare în aceste parcursuri.

Sydney Opera House, Australia

Sydney Opera House, unul dintre cele mai cunoscute obiective culturale din lume, este un simbol al artelor și comunității. Celebrând o nouă colaborare de un an pentru a promova următoarea generație de artiști creativi, Illuminating Creativity transformă velele Bennelong din latura estică a clădirii Opera House într-o pânză care prezintă creațiile artistice digitale a 11 artiști din Australia aflați la început de drum și șase membri ai publicului. Evenimentul, un melanj de imagini statice și dinamice, montat pe o coloană sonoră compusă de muzicianul Bailey Pickles utilizând Logic Pro, este rezultatul intersecției dintre tehnologie și artele liberale.
Toate creațiile artistice au fost create utilizând Procreate, o aplicație performantă de desen și animație dezvoltată în Tasmania, Australia, de Savage Interactive. Câștigător al mai multor premii Apple Design Award, Procreate creează o punte între talentele creative din Australia și un instrument de creație conceput în Australia, pe una dintre cele mai emblematice pânze ale lumii.
Pickles, proaspăt absolvent al facultății Sydney Conservatorium of Music, a compus prima melodie la vârsta de 3 ani. La vârsta de 10 ani, a început să creeze muzică pe Mac cu Logic Pro. Pentru Pickles, compunerea coloanei sonore pentru spectacolul Illuminating Creativity a fost o modalitate de a celebra arta și de a recunoaște puterea transformatoare a iPad, Mac, Procreate și a comunității de artiști din Australia.

Apple Iconsiam, Bangkok

Molly Yllom, artistă din Thailanda, și-a început parcursul artistic schițând pe hârtie, iar pasiunea ei pentru artă a atins noi culmi în timpul facultății. Studentă fiind, strângea bani să-și cumpere un MacBook Pro, o investiție pe care ea o consideră factorul decisiv care a contribuit la lansarea carierei sale. în 2017, Molly a lansat Crybaby, un personaj original și totodată un proiect profund personal care explorează emoțiile prin povești vizuale.
Pe măsură ce dobândea experiență, a adăugat iPad Pro și Apple Pencil Pro în arsenalul său de instrumente de creație. Inspirația îi vine deseori atunci când se află în deplasare, surprinzând idei pe iPhone și împărtășindu-le echipei sale. De la debutul său, universul Crybaby s-a extins cu mult dincolo de originile sale, pornind de la picturi și sculpturi și ajungând să înglobeze unele dintre cele mai recunoscute personaje din lume.

Apple Myeongdond, Seul

Senzația K-pop CORTIS și-a făcut debutul abia vara trecută, dar formația a impresionat deja lumea. EP-ul de debut din 2025, Color Outside the Lines, este o dovadă a misiunii lor de a redefini măiestria și de a promova autenticitatea. Grupul s-a alăturat fanilor la Apple Myeongdong pentru o conversație specială despre călătoria lor ca artiști și a surprins invitații interpretând trei melodii, inclusiv „YOUNGCREATORCREW” de pe următorul lor album.
La începutul carierei lor, grupul a apărut la The Zane Lowe Show pe Apple Music Radio, ceea ce i-a ajutat să construiască o bază de fani loiali în întreaga lume. Recent, CORTIS a lansat o experiență muzicală Apple Immersive pentru Apple Vision Pro, oferindu-le pentru prima dată acces fanilor la sesiunile de repetiție a coregrafiei pentru melodia „GO!”
Urmărește-ne pentru mai multe noutăți.
Partajează articolul

Media

  • Textul acestui articol

  • Imaginile din acest articol

Persoane de contact cu presa

Sergey Isakov

Apple

isakov@apple.com

Linie de asistență media Apple

media.cee@apple.com